Mesajul meu pentru cei care m-au blocat la Wikipedia română (Accipiter Q. Gentilis, Pafsanias, Silenzio76, Victor Blacus, Dan Mihai Pitea): nu distrugeți Wikipedia doar pentru a demonstra că Ark25 este troll. Am fost blocat pentru că mi-am încălcat promisiunea de a nu mai adăuga referințe din ziare. Însă am fost invitat de doi administratori să adaug în articole despre companii, iar a doua invitație a fost făcută chiar în timp ce se discuta blocarea mea, după ce m-am angajat să nu mai folosesc referințe din ziare:
Deci am fost blocat, pentru că am făcut o excepție care s-a dovedit a fi utilă, dincolo de orice dubiu, adică am acționat cu bună credință, nu pentru a căuta să încalc angajamentul pe care l-am făcut. Nu am făcut această excepție din dorința de a mă eschiva, ca să revin la genul de editări pe care l-ați contestat, ci pur și simplu pentru a aduce o contribuție pozitivă. Aceste editări le-am și anunțat, deci nici măcar nu le-am făcut pe furiș: ro:Wikipedia:Pagini de șters/IB Cargo
Oricum, nu am de gând să contest această blocare. Nu am de intenția de a reveni la Wikipedia, ca utilizator cu drepturi depline. Vreau doar să fac editări minore, care sunt utile dincolo de orice dubiu.
Așa că vă rog, în mod politicos, să-mi dați voie măcar să adaug categorii, note dezambiguizare și retușuri (typo) - și chiar și permisiunea să creez noi pagini de dezambiguizare (am creat sute de asemenea pagini până acum, fără să existe probleme). Pot face un utilizator separat, pe care-l blocați la prima editare care nu se încadrează în acest tipar. Fără legături externe, fără referințe, fără drept de a participa la discuții, fără drept de a edita nici măcar pagina de utilizator. Asemenea editări nu pot dăuna proiectului în niciun fel și sunt utile dincolo de orice dubiu.
Dacă doriți, puteți să-mi răspundeți pe pagina de discuții a paginii de utilizator, de aici, de la Wikipedia engleză. — Ark25 (talk) 11:29, 7 December 2016 (UTC)
Voi semnala în lista de mai jos paginile de discuție care pot fi șterse rapid, pe care numai eu le-am editat. Sper că va ajuta la rezolvarea problemei „cruciale” din cadrul RO.WP. Ștergerea rapidă merge destul de rapid (se poate face chiar și cu robot), așa că.. numai bunăvoință să existe.
— Ark25 (talk) 02:43, 29 January 2017 (UTC)
De șters:
Pagini cu editări făcute de alții dar care sunt editări nesemnificative - adică pot fi șterse
21:39, 29 January 2017 (UTC)
Victor Blacus — Pafsanias:
Constat că se discută la Cafenea despre mine, am primit și notificările voastre. Cu cinismul de rigoare și cu stilul de un absurd năucitor pe care l-ați arătat deja de atâtea ori, mă chemați într-o discuție, fără să mi se dea posibilitatea să răspund.. de râsul curcilor :))
Habar nu am cine este StoneJustice, dar după cât este de înverșunat împotriva mea, am presupus că ar fi o clonă a lui Asybaris. Deși parcă după stilul coleric ar putea fi mai degrabă Wintereu. Văd că Strainu afirmă că "ba da, dar care e relevanța?", când este întrebat dacă StoneJustice este clona mea. Păi cum, "care e relevanța?". Nu ați scris limpede și fain pe pagina mea de "prezentare" că "Orice modificări care îi pot fi atribuite cu certitudine (..) vor fi anulate, chiar și în cazul unor contribuții valide" ? Așa că vă invit, rezpectuos, să anulați toată activitatea acestei "clone" :)
Și nu, stimabililor, nu am de gând să revin la Wikipedia Română cu alt utilizator. Văd că domnul Accipiter mă invită, voalat, să fac asta. Împăciuitor, mă îmbie să revin pe furiș. N-am de gând să vă dau încă odată posibilitatea să mă călcați în picioare după pofra inimii - când o să aveți chef, o să-mi anulați toate contribuțiile. Cum cârtesc ceva - bum! Ați vrea voi să le fie groază utilizatorilor să comenteze ceva în fața voastră..
Profitați de faptul că fundației WMF i se rupe de abuzurile din Wikipediile mici și vă comportați de parcă ați fi proprietarii RO.WP. Abuzurile voastre halucinante vor rămâne înscrise în istoria Wikipedia.
Domnul StoneJustice întreabă: "Dacă dumneavoastră ați avea o clonă, v-ați șterge modificările de pe contul principal?" - consultați lista de mai sus, stimabile, ca să vedeți că tocmai asta am cerut, ștergerea modificărilor mele. Așa că degeaba încerci să te fofilezi, ai fost demascat, clonă patetică :))
Hai băieți, ce mai așteptați? Anulați modificările impostorului :) — Ark25 (talk) 01:09, 16 February 2017 (UTC)
Văd că iarăși faceți discuție la Cafenea despre mine, iar dl. Stone este suspectat în continuare că ar fi clona mea.
Cu deosebită scârbă, — Ark25 (talk) 02:06, 14 March 2017 (UTC)